
Atelier în cadrul microstagiunii BARBA 90 “Imagining with the body-mind”
În cadrul microstagiunii dedicate lui Eugenio Barba, Teatrul Grivița 53 organizează atelierul - antrenament „Imagining with the body-mind”, susținut de Antonia Cezara Cioaza și Jakob Nielsen, actori ai Odin Teatret.
Atelierul propune antrenamentul personal al actorilor, dezvoltat împreună cu Eugenio Barba începând cu 2022. Practica se bazează pe utilizarea imaginației ca instrument esențial de lucru și introducere în tehnica teatrală a lui Barba.
Prin lucru ghidat asupra prezenței întrupate și prin explorare spontană, participanții învață să acceseze răspunsurile intuitive și să le transforme în acțiuni concentrate și expresive. Se vor folosi tehnici variate de mișcare scenică, expresivitate corporală și dans.
Exercițiile pot fi integrate în practica personală pentru a dezvolta energie și claritate în comportamentul teatral, oferind instrumente concrete pentru o expresie scenică autentică.
Cost:
200 RON / zi
500 RON / toate cele 3 zile
Locuri disponibile: 30
Condiții pentru participanți:
– fără leziuni sau accidentări corporale;
– haine confortabile / costum de mișcare, în culori neutre;
– o sticlă cu apă;
– un text și un cântec învățate pe de rost.
Atelierul este dedicat profesioniștilor în domeniul teatrului (studenți, tineri absolvenți si actori cu experiență). Există și posibilitatea de a realiza o grupă de amatori cu experiență în teatru, diferită de cursul dedicat profesioniștilor. Participanții selectați vor fi contactați ulterior prin e-mail. Vă mulțumim!
Contact: 0727100856
Parteneri Principali:
Primăria Sectorului 1 & Raiffeisen Bank
Parteneri:
Insitutul Cultural Român
Institutul Cultural Italian
DeLonghi
Aqua Carpatica și Sâmburești
Tiemme
Parteneri Media:
Euromedia
Blitz
Digi24FM
Mergem la teatru
*Nota: Primăria Sectorului 1 oferă gratuitate pentru locuitorii Sectorului 1, 20% din diagrama sălii. Vă rugăm să ne scrieți pe adresa scena@grivita53.ro spectacolul pentru care solicitați invitația și vă răspundem dacă mai sunt locuri disponibile. În cazul în care locurile sunt ocupate, vă sugerăm alte reprezentații din microstagiunea Barba 90. Totodată dacă intervine ceva în programul dumneavoastră care vă împiedică participarea, vă rugăm să ne anunțați pentru a putea redistribui locurile. Vă mulțumim!